O activitate  interesantă pentru cei mici a avut loc în cadrul proiectului educațional „Micii pietoni”, la Grădinița Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava. Educația rutieră reprezintă o latură esențială în integrarea copiilor în civilizația modernă. În acest sens, regulile referitoare la traficul pe drumurile publice, impuse de societate pietonilor și vehiculelor, trebuie cunoscute și respectate cu consecvență și responsabilitate.

Grădinița Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava a avut un oaspete de onoare, comisarul de Poliție Ionuț Epureanu, care a desfășurat o activitate de educație rutieră cu copiii, în cadrul proiectului sus menționat.

Copiii au învățat lucruri noi de la specialiști, cum sunt regulile și normele de circulație, ce evinemente se pot produce în trafic din cauza nerespectării regulilor de circulație, cum se traversează strada, precum și cum se circulă pe drumurile publice.

La activitate au participat 160  de preșcolari îndrumați de prof. înv. preșcolar: Gherasim Simona, Diaconescu Mihaela, Mazureac Violeta, Cușnir Cornelia, Cuzenco Luminița, Filipciuc Mădălina, Boghean Amelia, Bolohan Laura, Pînzaru Miruna, Pînzaru Anca, Mititiuc Elena și Rusu Luminița.

„Astfel de activități vor mai avea loc iar cei mici vor avea parte de o copilărie lipsită de incidente neplăcute”, a declarat prof. Gabriela Cazac, director adjunct al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.