Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarul orașului Liteni, Tomiță Onisii, au fost prezenți pe șantierul unde se execută lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a Școlii Gimnaziale Roșcani, orașul Liteni.

„În 2-3 săptămâni se vor finaliza lucrările astfel încât cei peste 260 de copii care acum fac naveta la Liteni, peste 3 km, vor avea școala lor. Școala va avea 4 săli de clasă, un laborator de informatică, centrală proprie, grup sanitar”, a precizat Gheorghe Flutur.

Potrivit acestuia, finanțarea de 1,8 milioane lei a fost obținută de Primăria Liteni, prin PNDL.

Din discuția avută cu primarul Onisii am înțeles că și ei au probleme ca urmare a efectelor Ordonanței 114, orașul Liteni fiind obligat să aloce fonduri pentru a suplimenta contribuția proprie.

Va trebui ca și aici să vedem ce putem face și să-l ajutăm, mai ales că tot în acest an Primăria Liteni a mai modernizat și Școala de la Rotunda – bahnă”, a mai precizat Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.