Prevenția, cunoscută și sub numele de medicină preventivă sau profilaxie, se referă la măsurile luate pentru prevenirea bolilor, în contrast cu tratarea lor.
Prevenția este extrem de importantă și are un principiu simplu: cu cât suntem mai atenţi cu sănătatea noastră, cu atât avem şanse mai mari să ducem o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă.
Principalul instrument de prevenire primară a bolilor și una dintre măsurile cele mai eficiente din punct de vedere al costurilor în materie de sănătate publică este vaccinarea. Imunizarea prin vaccinare este cea mai bună cale de apărare de care dispunem pentru a lupta împotriva bolilor grave, care pot fi prevenite și împotriva bolilor contagioase, care uneori pot fi mortale. Datorită vaccinării pe scară largă, a fost eradicată variola, poliomielita a dispărut din Europa și multe alte boli au fost aproape eliminate.
Și Organizaţia Mondială a Sănătăţii susține că 80% din bolile cronice pot fi prevenite, principalii factori de îmbolnăvire fiind dieta dezechilibrată, inactivitatea fizică şi fumatul.
Astfel, trebuie să înțelegem că stilul de viaţă poate îmbunătăți semnificativ starea de sănătate şi longevitatea.
Pentru o viață sănătoasă, medicii recomandă să mâncăm sănătos și cât mai variat, să facem exerciții fizice, să ne hidratăm corespunzător, să nu fumăm, să evităm stresul, excesele de alimente și alcool.
Și controalele medicale regulate sunt foarte importante, pentru depistarea anumitor boli. De exemplu, pentru prevenirea cancerului de colon, cea mai eficientă metodă este prevenția prin detectarea precoce și îndepărtarea polipilor colorectali precanceroși. Chiar și în cazurile în care cancerul s-a dezvoltat deja, detectarea timpurie îmbunătățește în mod semnificativ șansele unei vindecări chirurgicale minim invazive.
Până și supărătoarea sinuzită poate fi prevenită, evitând să intrăm în contact cu factorii care ar putea să o provoace. Mai multe detalii despre cauzele, simptomele și tratamentul sinuzitei găsiți AICI!
De asemenea, o igienă orală corespunzătoare are ca avantaj evitarea multor neplăceri care pot să apară atât la nivelul dinților, cât și al mucoasei orale. Pentru sănătatea inimii, se recomandă menținerea unei greutăți normale, o activitate fizică regulată, controlul stresului, scăderea colesterolului prin consum de fibre, dar și controale și analize medicale periodice. Pentru durerile de spate, medicii recomandă mișcarea, o poziție corectă în timpul somnului, dar și să scăpăm de kilogramele în plus.
Respectând aceste recomandări, ne dăm seama că prevenția nu se referă doar la calitatea vieţii, ci şi de aspectul financiar: cei care sunt implicaţi activ în păstrarea propriei sănătăţi sunt în măsură să prevină o serie de probleme medicale, economisind astfel banii pe care altfel le-ar fi alocat pentru consultaţii şi medicamente.
Lasa un raspuns