Nechifor a explicat că această investiție se pretează județului nostru și că ar putea avea succes, având în vedere faptul că materia primă există deja la toți țăranii suceveni. „În judeţul Suceava există suprafeţe mari de teren cultivate cu păioase, grâu sau secară, iar paiele rămase pot fi transformate în agropeleţi. Această soluţie este o idee mai inovatoare, o regăsim în alte state şi consider că are beneficii importante. În primul rând, prin folosirea agropeleţilor se vor reduce semnificativ costurile pentru producerea energiei termice pe timp de iarnă”, a declarat Nechifor. El a mai precizat că acești agropeleţi pot fi folosiţi pentru încălzirea centrelor de asistenţă socială, dar şi a altor instituţii, cum ar fi primăriile sau şcolile.
„Putem vorbi şi despre o serie de beneficii indirecte. Micii fermieri şi ţăranii ar putea să valorifice un produs rezidual, paiele, care acum nu au preţ. Mai mult, paiele se ard pe câmp, şi vom putea rezolva şi această problemă”, a completat preşedintele Consiliului Județean Suceava. Investiţia în construcţia unei fabrici de agropeleţi s-ar ridica la maxim 200 de mii de euro, în această sumă fiind inclusă şi amenajarea spaţiilor de depozitare şi de cântărire a agropeleţilor. El a precizat că o astfel de fabrică produce o tonă de agropeleţi pe oră şi poate ajunge la o producţie de 20 de tone pe zi.
Lasa un raspuns