Localitate de munte, comuna Dorna Candrenilor are din acest an un autogreder, utilaj ce va fi folosit la lucrări de întreținere a drumurilor și a șanțurilor, dar și la înlăturarea zăpezii de pe căile rutiere.
Ideea achiziției a venit de la conducerea localității, respectiv de la primarul Dănuț Candrea care a precizat că utilajul este necesar pentru întreținerea drumurilor comunale, foarte întinse și intens circulate.
Utilajul a fost achiziționat din fonduri europene prin Grup de Acțiune Local (GAL) Bazinul Dornelor și va fi folosit pentru intervenţii pe străzi, atât în sezonul rece, cât și în cel cald.
„Autogrederul pe care l-am achiziționat, în valoare nerambursabilă de 130.000 de euro, poate fi utilizat la îndreptarea drumurilor după revărsarea unei mari cantități de precipitații sau iarna după viscol. Utilajul este necesar pentru întreținerea drumurilor de orice fel, fie că e vorba de străzi sau de drumuri forestiere”, a transmis primarul Dănuț Candrea.
Trebuie precizat că autogrederul este un utilaj de construcții folosit la lucrările de pământ pentru eliminarea stratului vegetal, formarea patului, profilarea și nivelarea drumului, executarea rambleelor la terenuri plane prin săparea și deplasarea pământului din gropi de împrumut, formarea și finisarea taluzurilor la ramblee și debleuri în terenuri fără obstacole. Se utilizează, de asemenea, la amestecarea pământurilor cu diferite materiale de adaos sau cu lianți, precum și la împrăștierea lor, la săparea șanțurilor de scurgere.
Lasa un raspuns