Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat joi, 10 noiembrie, la întâlnirea de la Primăria Vicovu de Sus cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, care a fost însoțit de Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava. La întâlnire au participat și primari din zona Rădăuți.

„I-am adus la cunoștință domnului prim-ministru faptul că în aceste momente principala preocupare a primarilor este legată de accesarea de fonduri europene pe POR, dar și pe fondurile de coeziune.
Am ridicat, în numele primarilor, câteva probleme referitoare la accesarea fondurilor europene pe Programul Operational Rational, iar domnul prim-ministru ne-a asigurat că se va implica în rezolvarea lor.
Mulțumim domnului Nicolae Ciucă pentru că a venit din nou în județul Suceava!”, a spsus primarul Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.