Aflat în pelerinaj în Țara Sfântă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a întâlnit cu primarul orașului Betleem, Hanna Hannania, localitate cu care municipalitatea suceveană are un parteneriat de înfrățire din anul 2018. Edilul Sucevei a precizat că va fi reluată colaborarea între orașele Suceava și Betleem, un prim proiect comun fiind schimbul de experiență între Colegiul de Artă din Suceava și Academia de Muzică din Betleem.
„Cu ocazia Pelerinajului pe care îl efectuez în aceste zile în Țara Sfântă, am avut o întâlnire cu primarul orașului Betleem, domnul Hanna Hannania. Am decis să reluăm colaborarea care a fost suspendată în ultimii 2 ani ca urmare pandemiei de Coronavirus.
Menționez că orașele Suceava și Betleem s-au înfrățit în anul 2018, acordul de parteneriat fiind semnat la Suceava și Betleem.La întâlnire a participat și secretarul general al Consiliului Local, domnul Ioan Ciutac.Am vizitat Academia de Muzică din Betleem și ne-am propus să inițiem un proiect de colaborare între Colegiul de Artă Suceava și Academia de Muzică din Betleem, cu vizita reciprocă a unor copii talentați, viitori muzicieni.Am convenit într-o primă fază să reluăm colaborarea în domeniul cultural, educațional și economic al oamenilor de afaceri.L-am invitat pe domnul primar Hanna Hannania, să vină cât mai curând la Suceava.
Este o onoare ca orașul Suceava să fie înfrățit cu orașul Betleem, care are încheiate zeci de parteneriate de înfrățire cu orașe importante de pe întreg mapamondul.În România suntem al doilea oraș înfrățit cu Betleemul, după Sectorul nr. 1 București și mai nou municipiul Arad”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Lasa un raspuns