Primar cu experiență în ceea ce înseamnă administrația și politica locală, primarul comunei Preutești, Ion Vasiliu, își exprimă speranța că, în scurt timp, reprezentanții PSD Suceava vor organiza o întâlnire în cadrul căreia se vor lua decizii importante pentru soarta Partidului Social Democrat.
Edilul este de părere că acolo fiecare primar își va spune nemulțumirile, iar lucrurile se vor schimba în bine, sub o altă formă.
„Eu mă bazez pe faptul că va fi o ședință sau poate o conferință la nivel județean și atunci fiecare va vota în consecință. Oricum, noi, ca și partid, trebuie să ne adaptăm la cerințele și exigențele perioadei pe care o traversăm. Dacă ar fi să vorbim de cele 15 organizații din zona Fălticeni, domnul președinte Ioan Stan nu este depășit, dar într-adevăr, în județ sunt 114 organizații. Echipa trebuie întărită”, a declarat, pentru SuceavaLive, primarul Vasiliu.
Edilul recunoaște și că PSD a greșit mult în ultima perioadă, a avut multe gafe, iar astea nu mai poate continua. El a spus și că, la alegerile prezidențiale le-a cerut oamenilor să îl urmeze, dar nicidecum pentru Viorica Dăncilă, candidatul PSD, ci pentru realizările din localitate.
„Trebuie să regândim total strategia pentru că am pierdut mult în ultimul timp. Ne-am încrezut prea mult în noi. Nu putem spune că nu suntem apropiați de oameni, dar am crezut că putem câștiga fără să muncim. Sunt organizații despre care eu nici măcar nu-mi puteam imagina că vor pierde alegerile. A existat un curent de denigrare a partidului nostru, iar cei de la nivel central au alimentat puternic acest lucru”, a mai spus primarul de Preutești.
În încheiere, acesta a transmis că la Suceava PSD se va schimba și că nu va mai merge într-o direcție greșită, după ședința în care fiecare va vota „în consecință”.
Lasa un raspuns