Liderul Pro România Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, a declarat, într-o conferință de presă, că membrii formațiunii politice se pregătesc de alegerile locale ce bat la ușă. Acesta a evidențiat că în 105 din cele 114 unității administrativ teritoriale sucevene Pro România are deja echipe solide și competente care vor intra în bătălia pentru fotoliile de primar, viceprimar și consilieri locali.

Pe de altă parte, Nechifor a subliniat că, la Suceava, Pro România va candida intependent la alegerile locale și nu va face niciun fel de alianță cu vreun alt partid.

„Mă bucur că echipa de la municipiu prinde contur, spre surprinderea multora. Noi nu ne cramponăm de nimic și venim cu proiecte concrete, nu doar cu critică și cu lucruri negative la adresa celorlalți. În planul nostru, una dintre principalele ținte de comunicare și de bătălie politică va fi pe zona metropolitană”, a spus liderul Pro România Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor.

Acesta a subliniat că, în prezent, formațiunea politică pe care o conduce nu are un candidat desemnat pentru localitatea Adâncata, însă se poartă discuții în acest sens. Scopul candidaților Pro România din localitățile componente ale Zonei Metropolitane este de a o face funcțională și de a ajuta, atât la dezvoltarea municipiului Suceava, cât și a comunelor limitrofe.

Un alt punct atins de către deputatul sucevean se referă la data alegerilor, care, dacă nu va fi stabilită corect, România va intra într-un blocaj.

„E bine să înțeleagă și guvernanții că în data de 5 iunie ne vom întrepta într-un blocaj administrativ uriaș pentru că, în data de 5 iunie 2016 au fost alegeri locale și asta înseamnă că aleșii  locali nu vor mai avea legalitatea în spate, nu vor mai fi legitimi în funcția de primar pentru că, mulți dintre ei au depus jurămintele undeva pe 10 – 12 iunie. Deci, alegerile pe 14 iunie înseamnă foarte târziu, pentru că 14 e duminică, iar Biroul Electoral Central, în buna practică, va da un rezultat final abia joi, 18 iunie, iar investirea în funcție și mandatul vor începe doar după depunerea jurământului. Astfel, riscăm să avem un blocaj uriaș. Mă întreb, cine va mai oficia căsătorii, cine va mai emite certificate de deces, cine va emite autorizații de construire, certificate de urbanism și cine va face plățile dacă primarii și consiliile locale nu vor mai fi în funcție!?”, a conchis deputatul Nechifor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.