În cadrul programului „Liga Profesorilor Excepționali”, Fundația Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României a selectat și anul acesta 30 de cadre didactice. După doi ani în care cadre didactice valoroase, care și-au dedicat mare parte din timp profesiei lor nobile, au fost promovate și recunoscute pentru eforturile depuse, Fundația amintită a reluat această campanie și în 2016.

Liga profesorilor excepționali recunoaște și premiază performanțele și excelența în educație. Concursul se adresează tuturor învățătorilor și profesorilor de la clasele I la a XII-a, care s-au remarcat de-a lungul carierei prin folosirea unor metode de predare ce au avut rezultate notabile, prin implicarea în viața comunității, realizări în afara școlii, prin recunoașterea meritelor de către elevi, părinți sau colegi. Criteriile de selecție includ printre altele preocuparea continuă pentru formare, încurajarea și susținerea elevilor aflați în situații dificile, implicarea în activități caritabile și, nu în ultimul rând, descoperirea și îndrumarea elevilor talentați care au probat, prin rezultate, dăruirea și talentul dascălilor pe care i-au avut.

Anul acesta, printre cei 30 de semifinaliști se numără și profesorul sucevean de matematică Huțuleac Ovidiu, cadru didactic al Școlii Gimnaziale Stroiești. Acesta s-a făcut remarcat de-a lungul timpului printr-o activitate didactică de excepție, având peste 20 de ani de vechime în învățământ.

 „Sunt cadru didactic din 1995, timpul petrecut până acum în învățământ fiind împărțit în mod egal între anii în care am fost învățător și anii de când sunt profesor de matematică. Am predat atât în mediul rural cât și în cel urban, în învățământul tradițional, dar și în alternativa educațională Step by Step, acumulând astfel o multitudine de experiențe deosebite. În prezent sunt profesor la Școala Gimnazială Stroiești din județul Suceava. Am fost preocupat tot timpul de sporirea nivelului de atractivitate a activităților școlare observând încă din anii ’90 interesul elevilor față de lecțiile desfășurate cu sprijinul softurilor educaționale. Aplicațiile prezente în AEL m-au inspirat (nefiind chiar mulțumit de ele) sa creez propriile softuri educaționale, specifice matematicii gimnaziale. Aceste aplicații, puse la dispoziția tuturor doritorilor în mod gratuit pe site -ul INFORMATHGIM

(https://sites.google.com/site/informathgim/home) constituie, consider eu, principala mea contribuție la dezvoltarea educației din țara noastră. Bineînțeles că sunt conștient de faptul că matematica se învață cu creionul în mână dar, în această societate informatizată în care trăim, creionul se așează în mână cu ajutorul tehnologiei. Astfel vom fi în pas cu societatea, și vom câștiga interesul elevilor noștri, pregătindu-i exact pentru ceea ce îi așteaptă. Încerc să realizez pregătirea elevilor într-un mod cât mai util și atrăgător… Aplicațiile realizate și prezente pe site -ul INFORMATHGIM le oferă elevilor un mediu plăcut și incitant pentru dobândirea și fixarea cunoștințelor. În altă ordine de idei, am încercat să le ofer, pe lângă cunoștințele transmise, și un exemplu moral și de comportament”, spune profesorul Ovidiu Huțuleac în descrierea postată pe site-ul Fundației Dan Voiculescu.

În opinia noastră, portretul său ar trebui completat și cu faptul că a fost singurul membru al grupului de lucru al Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Primar selectat din regiunea Moldovei în perioada 2008-2010.

Pe Ovidiu Huțuleac îl puteți sprijini cu un vot pe site-ul Fundației Dan Voiculescu, secțiunea Programe/ Liga Profesorilor Excepționali, poziția a 10-a sau direct pe următorul link http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2016/05/hutuleac-ovidiu/ .

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.