Zeci de locuitori ai comunei Dorneşti au protestat sâmbătă, 20 iulie, împotriva deciziilor luate de reprezentanţii Apelor Române. Aceştia au sistat finanţarea proiectului de îndiguire a pârâului Ruda, iar construcţia unui pod peste această apă este doar un vis.

În anul 2010, peste 300 de gospodării din Dorneşti au fost inundate după ce pârâul cu pricina a ieşit din matcă. Protestul de sâmbătă a fost organizat de Valeriu Sorohan, care a declarat că proiectul de îndiguire cuprinde două etape şi că prima a fost executată. Conform documentelor, până în acest moment s-au cheltuit 22 de miliarde de lei vechi. Nemulţumirea oamenilor vine din faptul că lucrarea a început din amonte, iar banii au fost cheltuiţi pentru îndiguirea unor maluri, care nu au fost afectate de inundaţii, iar digul rupt de ape în 2010 nu a fost reparat.

Primarul de Dorneşti, PDL-istul Gheorghe Luța, a stat de vorbă cu oamenii şi le-a explicat că Guvernul nu a alocat bani pentru redimensionarea podului. Primarul Luţa a declarat că un nou pod ar costa în jur de 16 miliarde de lei vechi. Protestul de la Dorneşti a fost autorizat şi nu a durat mai mult de o oră, iar pe parcursul acestuia niciun reprezentat al administraţiei judeţene nu a ajuns la faţa locului, pentru a sta de vorbă cu dorneştenii supăraţi.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.