Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că Guvernul a adoptat o Hotărâre „istorică” prin care numărul de posturi din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) e suplimentat cu peste 8.500. Măsura e extrem de necesară, dat fiind deficitul de personal, problemă care s-a acutizat în ultimii ani.
Peste 8.500 de posturi noi în IGSU, anunță Raed Arafat
„Azi vreau să prezint o Hotărâre de Guvern care a fost adoptată. Cel puțin pe linia protecției civile și a situaților de urgență, fără exagerare, o considerăm o hotărâre istorică, pentru că ne corectează o problemă foarte mare din punctul de vedere al resurse umane.
Hotărârea vine în urma unui Memorandum adoptat în Guvern. Ea a duce 8.546 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, din care 121 de posturi de ofițeri, 25 de maiștri militari și subofițeri și 8.400 de soldați și gradați profesioniști – va fi o premieră când vom avea această categorie de personal în Inspectorat, care va avea o pondere importantă în cadrul Inspectoratului”, a declarat Raed Arafat.
Arafat a amintit că în 2006 s-a hotărât profesionalizarea structurilor IGSU și s-a făcut un calcul, iar Inspectoratul și structurile subordonate prevedeau 42.644 de posturi, din care 88% erau pentru subofițeri. În 2010 – 2014, dar mai ales în anii de criză, au fost desființate 14.000 de posturi și alte 1.300 de persoane au fost concediate. S-a ajuns astfel la 29.000 de posturi. Numărul a tot scăzut apoi din acuza plecărilor și pensionărilor.
„În 2020 au plecat 1.356 de cadre, iar în 2021, numai până acum, 1.186 de cadre”, a punctat Arafat, conform psnews.ro.
Lasa un raspuns