Daniel Bălan, antrenorul echipei Rapid CFR Suceava, a declarat că la Pojorâta va fi un meci foarte greu, dar totuși speră să obțină victoria și, totodată, cele trei puncte puse în joc.
„Ne trebuie o ambiție și o dăruire exemplară. Cei de la Pojorâta au un stadion mic, în care nu putem să pasăm foarte mult. Am avut o săptămână la dispoziție în care ne-am axat foarte mult pe fazele fixe. Cei de la Pojorâta au jucători înalți, puternici, dar sperăm să aducem toate cele trei puncte la Suceava”, a menționat Balan.
Alex Apostol, mijlocașul echipei Rapid Suceava, a declarat că partida din deplasare de la Pojorâta va fi mai grea decât meciul avut cu Berceni.
„Cele mai mari impedimente sunt terenul și gazonul. Nu îmi e așa mare frică de ei, cât de acel teren și acel gazon. Fiind un teren mic, nu poți face foarte multe: nu prea poți pasa și construi. Ne-am luat referiță referitor la fiecare jucător și felul în care joacă aceștia și știm exact ce avem de făcut. Sperăm din toată inima să ne întoarcem cu puncte”, a conchis Apostol.
Dragoș Sfrijan consideră ca va fi un meci de luptă, cu multe mingi lungi și cu multe faze fixe din prisma terenului foarte mic.
„Ei au o echipă cu talie și știu foarte bine să joace pe acel teren, deoarece joacă de ceva timp pe acel teren. Cu toate acestea, eu cred că avem șanse mari să venim cu puncte. Știm că avem echipă mult mai bună ca ei. Meciul va fi greu pentru că este și derbiul Bucovinei, iar ambițiile între echipe sunt foarte mari”, a susținut Sfrijan.
Referitor la echipa de start, Bălan a menționat că se va putea baza pe fundașul Alin Ilie Dudea care va fi apt pentru joc. Din nefercire, nu se poate baza pe mijlocașul Armand Svichi, datorită problemelor la genunchi pe care acesta le are.
În legătură la succesul din etapa trecută, când Rapid a câștigat acasă împotriva celor de la ACS Berceni, antrenoul echipei de pe Areni, Daniel Bălan, a declarat că a avut parte de un meci foarte greu, chiar dacă în prima repriză au condus cu 2-0. Pe parcursul reprizei a doua, au fost 10 minute în care jucătorii și-au pierdut concentrația datorită golurilor primite în minutele 54, 56 și 58.
George Alex Apostol, mijlocașul echipei Rapid, a declarat că la scorul de 3-3, jucătorii au intrat în panică totală.
„Pe la 3-2 am simțit că pierdem partida și trebuia să facem ceva. Țipam unii la alții, dar apoi au apărut ocaziile din nou și am reușit să înscriem. Ne bucurăm că am oferit un meci spectaculos spectatorilor prezenți”, a declarat Apostol.
Dragoș Ionel Sfrijan, a menționat că au fost șase minute „de parcă nu știau unde sunt”.
„Au fost greșeli mari la toată lumea. Nu am fost concentrați 10 minute, dar apoi ne-am revenit (…). Important este că cele trei puncte puse în joc au rămas la noi. Era păcat să pierdem acele trei puncte”, a declarat acesta.
În grupa play-off, Rapid CFR Suceava se află pe locul 3 în clasament, cu 18 puncte, la egalitate cu ocupanta locului 2, ACS Berceni. Pe locul 4 se află Balotești, cu 17 puncte, pe 5 Bucovina Pojorâta cu 14 puncte, iar pe ultimul loc Ceahlăul Piatra Neamț, cu 5 puncte.
În etapa următoare, programată pe 11 mai, cele două echipe se vor întâlni din nou pe stadionul Areni.
Lasa un raspuns