PTM
Vă scriu, prieteni, disperat răvaș
Și simt un rău adânc la lingurică,
Mă ia cu greață carevasazică,
Numai când văd în față Poptămaș.
Ce-i asta, frate, guru, e prooroc?
E filozof cu studii la Sorbona?
De toarnă aburelile cu tona.
O fi vreo ghicitoare în ghioc?
E mama mamei mă-sii lui Omida
Sau e reîncarnarea vreunui Sfânt?
De știe toaca-n cer și pe pământ.
E ultimul rămas din Atlantida?
E lacrimos ca o virgină beată,
Găsită noaptea de-un șofer bătrân.
Și ce e mai ciudat e că-i român,
Da` totuși nu e țara vinovată.
Se sinucid găinile-n cotețe
Și peștii sar pe maluri plictisiți,
Iar ăia EMO par preafericiți
Citind așa citate și povețe.
Așa îți vine să îi dai fistic
Și bombonele când îl vezi ce scrie,
De parcă e defect la temelie
Și l-au bătut părinții lui de mic.
E singurul bărbat nemisogin,
Ba chiar pricepe omul și femeia
Și sunt convins că tocmai de aceea
A divorțat Bănică de Marin.
Eu cred că el a scris așa-ntr-o doară
Și Biblia și-o parte din Coran
Și dacă nu ar fi rămas orfan
Scria și kamasutr-a doua oară.
Eu zic să-și facă omul și o sectă,
Cretini dulcegi îndrăgostiți profund
Și-apoi încolonați să pupe-n fund
Pe Poptămaș și mintea lui infectă.
Eu una zic și-apoi termin cu Toni,
Mai lasă-ne și du-te pe pustii,
Că ai umplut Facebook-ul cu prostii.
Muri-ți-ar greu și-n chinuri neuronii!
Lasa un raspuns