Câmpulung Film Fest 4 are loc, anul acesta, între 21 și 25 august, la Câmpulung Moldovenesc. Potrivit organizatorilor, țările de onoare invitate sunt Spania și Maroc.
Trebuie precizat că evenimentul este organizat de Asociația Hasmațuchi, cu sprijinul Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc.
„Dragi prieteni, continuăm prezentarea filmelor din programul #CFF2019. Astăzi ne mândrim cu o premieră. Pentru prima dată în istoria festivalului vom proiecta filme din Africa! Șase scurt metraje din Maroc, patru de ficțiune și două documentare, selecționate de la cea mai prestigioasă școală de film a țării nord-africane: ÉSAV Marrakech. Cinemaul aduce poveștile lumii împreună!”, transmit organizatorii.
Primul invitat de onoare la cea de-a patra ediție Câmpulung Film Fest este regizorul spaniol Joaquín Pérez Ordóñez, realizatorul filmului „Anabel” proiectat în secțiunea comparativă FOCUS, care anul acesta pune față în față Spania/Maroc și România.
Cel de-al doilea invitat de onoare la Câmpulung Film Fest 2019 vine tocmai din Maroc! Este vorba despre regizorul Marouane Kamal Officiel, realizatorul filmului „Mingea de fotbal” proiectat în secțiunea comparativă FOCUS, care anul acesta pune față în față Spania/Maroc și România.
La aproape douăzeci de ani de la închiderea ultimului cinematograf, festivalul își continuă misiunea de reintegrare în conștiința publică a mai multor spații urbane ieșite de pe harta comunității: sala fostului Cinema Luceafărul, Templul evreiesc, Sinagoga Veche, complexul BTT, vechea pârtie de ski a orașului și intervenție socială prin proiecții în cartierele mărginașe ale orașului.
Ca și în cazul edițiilor precedente, regizori străini vor fi oaspeți ai Câmpulung Film Fest, aceștia creând puntea de legătură între cultura cinematografică a țărilor invitate și cea românească.
Prima ediție a avut loc în 2016 și a pus față în față Danemarca și India, reprezentate prin Școala Națională Daneză de Film din Copenhaga și Institutul Național de Design din Ahmedabad. Ediția din 2017 a invitat Franța și SUA, reprezentate prin La Femis din Paris și University of Columbia din New York. Ediția din 2018 a invitat Ungaria și Israel reprezentate prin Universitatea de Artă Teatrală și Film din Budapesta și Școala de Film și TV Sam Spiegel din Ierusalim.
Lasa un raspuns