Poziţiile României şi Lituaniei sunt similare în materie de securitate, iar pentru intensificarea colaborării a fost încheiat un protocol de colaborare la nivelul Ministerelor de Externe, după întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu omologul său, Dalia Grybauskaitė.

iohannis vilnius

„Securitatea continentului şi a regiunii este una din priorităţile noastre fundamentale. România şi Lituania acţionează nu doar ca aliaţi, ci şi ca ţări preocupate de evoluţiile regionale, responsabile şi angajate în acest sens, cu o atenţie aparte acordată în special securităţii spaţiului care se întinde de la Marea Baltică până la Marea Neagră”, a declarat preşedintele  Iohannis la Vilnius.

Potrivit lui Klaus Iohannis, împreună cu Grybauskaitė, a analizat agenda summitului NATO de la Varşovia iar aşteptările României şi ale Lituaniei sunt pe tema întăririi securităţii.

„Am convenit că trebuie să continuăm coordonarea în acest Format, dar şi să intensificăm cooperarea bilaterală în domeniul securităţii. Am reiterat aşteptările concrete ale României privind o prezenţă Aliată robustă, credibilă, cu rol de descurajare, care să fie desfăşurată în mod echilibrat pe întregul Flanc Estic al NATO, atât în partea nordică a Flancului Estic, cât şi în partea sudică a Flancului Estic”, a subliniat preşedintele.

Iohannis a anunţat că a fost semnat un protocol de colaborare pentru „aprofundarea dialogului sistematic şi constant” despre contextul actual, marcat de provocări atât la nivel regional, cât şi european sau internaţional, dar şi despre migraţie, despre combaterea terorismului, despre securitatea energetică şi despre viitorul Uniunii Europene în ansamblul său.

„Am subliniat mai ales importanţa continuării procesului de reformă în spirit european în Republica Moldova, pentru continuarea drumului său spre Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte Ucraina, am analizat situaţia conflictului şi am exprimat poziţia comună privind necesitatea menţinerii sancţiunilor până la aplicarea deplină a Acordurilor de la Minsk”, a mai declarat şeful statului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.