Nu poți cere de la un om mai mult decât îl duce mintea! Nu ai cum. E o cerere total nerealistă. Dacă poți conștientiza treaba asta când te afli în fața prostului, ți se simplifică viața incredibil de mult. Îți dai seama că Dumnezeu a lăsat totuși câțiva oameni să se tragă din maimuță numai ca să vezi că acolo unde nu-și bate El capul, iese ceva grotesc. Chestia e că nu știu de ce i-a adunat pe majoritatea în fața blocului meu?!?
Eu lecția mi-am învațat-o, Doamne, m-am prins ce ai vrut să-mi transmiți, acuma te rog eu, mai scutește-mă! Scoate din ei duhul cel rău, iubitor de muzică proastă de petrecere și pune un duh bun, iubitor de liniște. Sau dacă nu pui un duh iubitor de liniște, zidește Doamne în ei puțin bun simț, ce mama dracului! Iartă-mă, Doamne că aduc vorba despre neprietenul Domniei Tale, dar dacă ai avea programul artistic pe care îl am eu de 4 ani de zile încoace, sub geamul Raiului, Ți-ai băga picioarele în ea dragoste Divină și direct cu ei, bâldâbâc, în Iad. Ba, cred că te-ai și apuca să faci focul cu mâinile Tale Atotputernice, de s-ar minuna și Sărsăilă de cât ești de priceput la prigonit sufletele necredincioșilor și te-ar alunga de acolo cu pietre. Nu de alta, dar ca să nu îi iei munca. Numai că Tu, Doamne, fiind atât de înfuriat de atitudinea celor nezidiți de tine, care ți-au tulburat tihna Raiului fugărind cu behăiturile lor pe toți Sfinții Părinți, pe Mucenicii cei fără de prihană și pe Sfintele cele pline de milă, de a rămas Paradisul o grădină pustie, Îl vei prinde pe Sărsăilă de coada lui cea diavolească și zdup!, direct în cazan, la un loc cu dânșii. Că doar Tu, Doamne, ai lăsat vorbă pe tot cuprinsul pământului că cine se-aseamănă, se-adună. Și uite așa, Doamne, scapi lumea asta de niște beliți, pe care Tu singur, în nemărginita Ta omenie, i-ai scăpat de sub control gândindu-Te că la vremea cea din urmă, vor căuta cu credință spre Tine. Doamne, te rog, crede-mă, vremea din urmă a venit și ei caută mai departe să schimbe melodia și să mai golească o sticlă de vodkă, nicidecum nu s-au întors cu fața spre Tine! Ba, din câte văd eu de pe geam, s-au întors mai degrabă cu spatele spre Domnia Ta și își dau pantalonii jos.
Doamne, eu știu că ești tolerant și iubitor, dar te rog din toată inima mea, mută-Te la mine în garsonieră pentru o vară. Dacă ne îngrămădim, încapi cu noi pe pat, dacă nu, dorm eu pe jos, nu-i o problemă. Stai o vară Doamne ca să văd până unde merge răbdarea Ta, că sunt tare curios. Pe păcătoși, știu Doamne că îi ierți și așa este drept, dar cu nesimțiții ce faci? Fie că te muți sau nu la mine, te rog din tot sufletul meu, ai grijă un pic și de dânșii. Dă-le puțină rușine, Doamne, ca să lase pe unde trec loc de „bună ziua!”. Nu de alta Doamne, dar vor îmbătrâni și la câte necazuri fac, știi prea bine că toate li se vor întoarce înzecit și nimeni nu va avea milă de dânșii, după cum nici ei nu au milă de liniștea celor cu care conviețuiesc.
Lasa un raspuns