Această măsură îi vizează pe aproximativ 650.000 de funcţionari publici din ministere, profesori, medici, dar şi angajaţi din apărare.
Salariile bugetarilor se vor majora din nou în ianuarie 2017, iar costul pentru bugetul de stat de anul viitor va fi de 2,6 miliarde de lei.
Conform ordonanţei, sunt propuse salarii de bază cuprinse între 4.100 lei și 5.105 lei pentru un medic primar și un medic primar dentist, între 2.036 lei și 2.535 lei pentru un farmacist, între 2.760 lei și 3.437 lei pentru un asistent medical, între 1.896 lei și 3.608 lei pentru un profesor. Cuantumul acestor salarii diferă în funcție de specializare, grad și vechime și este completat cu diferite sporuri. Conform documentului, un profesor universitar pleacă de la un salariu de bază de 2.991 lei și ajunge la 6.935 lei, iar un asistent universitar pornește de la 2.095 lei și se oprește la 2.762 lei. Un rector va avea un salariu de bază între 7.662 lei și 8.819 lei, iar un decan va avea între 6.474 lei și 7.662 lei. O infirmieră va avea un salariu de bază între 1.365 lei și 1.718 lei, iar un brancardier va avea între 1.360 lei și 1.693 lei. Angajații din sănătate ar urma să primească și bonusuri bazate pe criterii de performanță de la 1 ianuarie 2017.
Lasa un raspuns