”Îmi amintesc reacțiile actualei puteri, inclusiv ale domnului Eugen Nicolaescu, de pe poziția, atunci, de fost ministru al Sănătății, referitor la reforma din domeniu începută de guvernele conduse de Emil Boc. Desființarea unor spitale fără randament și care nu respectau cerințele minime pentru o unitate spitalicească l-a făcut, la acea vreme, pe domnul Eugen Nicolaescu, să vitupereze de la tribuna Parlamentului în termeni pe care îmi este greu să-i reproduc. Drept urmare, uitând de grija bolnavilor care îl apăsa atunci și situându-se pe poziția unui manager irațional și fără nici o legătură, nici măcar sentimentală, cu un sistem căruia nu-i aparține, actualul ministru vrea să arunce pe apa Sâmbetei investiții de miliarde de euro și specialiști care au construit o alternativă de înaltă calitate la sistemul medical de stat. Domnul Eugen Nicolaescu blochează accesul românilor la condiții mai bune de îngrijire, obligându-i, pe cei cu resurse suficiente, să plece în spitale din străinătate, pe ceilalți, să se resemneze”, a scris pe deputatul democrat- liberal pe blogul personal.
Domnia sa trage un semnal alarmă și îl invită, până nu este prea târziu, pe ministrul Eugen Nicolaescu să citească prevederile Legii Educației Naționale (Capitolul XI) în domeniul învățământului particular și, eventual, să se inspire, altfel, reforma sa va fi singulară pe mapamond.
Lasa un raspuns