Evenimentul este organizat de Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, în perioada 5 – 15 septembrie 2016, sub directa îndrumare a decanului facultății, profesor universitar doctor Carmen Năstase.
Spre deosebire de edițiile precedente, obiectivul principal al programului din acest an este focalizat pe dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor practice necesare specialiştilor din domeniul economic, motiv pentru care vor avea loc 10 zile pline de activități intense, mai exact: prelegeri, seminarii, ateliere de lucru, dezbateri, focus grupuri, toate orientate pe identificarea și analizarea oportunităților oferite de UE pentru dezvoltarea locală, regională și națională.
Bukovina Summer School of European Integration – EU pentru tine și regiunea ta va gazdui un număr de 40 de studenți proveninți din centre universitare din întreaga țară, dar și lectori/speakeri, personalități recunoscute ale mediului economic și academic.
Lasa un raspuns