În perioada 15-17 aprilie a avut loc competiția de fotbal adresată fetelor din învățământul primar, faza pe zona Moldovei.

Profesorul Paul Constantin Horga alături de fetele de la școala din BotoșanaReprezentanta județului Suceava a fost echipa de fotbal fete a Școlii Gimnaziale Botoșana, fiind pentru prima dată participantă la această fază a competiției. Din componența echipei au făcut parte elevele: Boca Iftimia (clasa a IV-a), Flutur Maria Georgiana (clasa a IV-a), Buliga Andreea (clasa a IV-a), Ghiață Maria-Magdalena (clasa a IV-a), Ghiță Veronica (clasa a IV-a), Leșan Maria Nicoleta (clasa IV-a), Robu Andreea-Marilena (clasa IV-a), Onioi Paraschiva (clasa a III-a), profesorul coordonator Horga Paul-Constantin și învățătoarea Robu Domnica.

În urma desfășurării partidelor de fotbal reprezentanta județului a ocupat locul I, fiind urmată de reprezentanta județului Iași (locul al II-lea) și reprezentanta județului Vaslui (locul al III-lea); mențiune județul Bacău, locul V Botoșani și locul VI Neamț.

Astfel, echipa de fotbal fete (primar) a Școlii Gimnaziale Botoșana din județul Suceava s-a calificat la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, competiție a cărei gazdă este Liceul cu Program Sportiv Roman din județul Neamț.

Întrecerea s-a desfășurat la Sascut, în județul Bacău iar la această ediție au participat echipe din cele șase județe: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.