Plății impozitului pe profit nu este obligatorie pentru toate societățile comerciale, astfel încât există contribuabili care sunt scutiți de la declarare și plată. Aceștia sunt enumerați în art. 15 din Codul Fiscal și sunt reprezentați de microîntreprinderi, persoane juridice române care plătesc impozit pe venitul microîntreprinderilor, instituții publice, trezoreria statului, culte religioase, instituții de învățământ particular acreditate, asociații de proprietari, Banca Națională a României și altele.
Profitul impozabil reprezintă diferența dintre veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri (cheltuieli deductibile), dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. Veniturile si cheltuielile de care se ține cont la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate.
Profitul impozabil poate diferi de profitul brut contabil, deoarece nu toate cheltuielile evidențiate de o societate în contul de profit si pierdere sunt deductibile, unele fiind deductibile parțial.
Lasa un raspuns