Acestea urmează a fi achiziționate, așa cum declară chiar administratorului urbei, cât mai curând, pentru a fi puse în slujba cetățenilor care locuiesc în zonele mai îndepărtate ale municipiului, Burdujeni-sat, respectiv cartierul Ițcani. Pentru a achiziționa aceste microbuze, trebuie să trecem mai întâi printr-o etapă de licitații, de unde primăria va putea afla prețul minim cu care va putea cumpăra cele cinci mijloace de transport.
„Legat de licitații, nu vom putea să organizăm altele până nu stingem datoriile pe care le avem. Important este că pentru cele cinci microbuze achiziționate anul trecut primăria nu mai are nicio datorie. Ca atare, așa cum se știe este prinsă suma de un milion de lei în buget pentru care vom încerca să prindem la licitație alte cinci microbuze, de aceeași capacitate, acestea fiind foarte apreciate de suceveni, mai ales la zonele limitrofe, Burdujeni sat, Ițcani, acolo unde sunt trasee ineficiente, unde nu merită să punem în circulație autobuzele mari, iar primăria are totuși obligația să asigure transportul subvenționat”, ne informează edilul.
„Acestea trasee sunt nerentabile pentru primărie, pentru că nu produc la fel de mult ca celelalte trasee ale societății de transport public. Cu toate acestea, fiind zone importante din Suceava, primăria are obligația de a pune la dispoziția cetățenilor din acele zone, mijloace de transport în comun, indiferent de costul pe care îl presupune acest serviciu. Tocmai pentru nu ridica probleme din punct de vedere financiar, pe traseele din periferia Sucevei circulă microbuze cu un minim de consum. Cu toate acestea, unii angajați TPL Suceava afirmă, sub protecția anonimatului, că aceste microbuze nu sunt potrivite pentru relieful nostru, plin de urcușuri și coborâșuri care forțează motoarele mici ale acestora, scurtându-le, în timp, speranța de viață. Eu sper ca în cel mai scurt timp să mai achiziționăm cinci mijloace de transport în comun la societatea de trasport public local” , a încheiat Lungu.
Partea bună a acestei situații este că locuitorii zonelor în discuție pot circula cu autobuzele primăriei și cu ajutorul abonamentelor universale, fapt care scade costul lunar al transportului, în special pentru cei care fac naveta zilnic între periferie și centru sau alte zone îndepărtate ale orașului.
Lasa un raspuns