George Maior, șeful SRI, a precizat că România va intra în anul 2015 fără ca o nouă lege pe probleme de securitate națională să fie adoptată, iar acest lucru se întâmplă din cauza campaniei electorale intense pentru fotoliul de la Cotroceni.

George Maior a criticat lipsa de implicare a Guvernului în adoptarea unei legi privind reținerea datelor.

„Aşteptăm o nouă lege. Aşa cum a spus şi Curtea, în 45 de zile ar trebui să fie elaborată, dar mă întreb retoric dacă pe un fundal oricum destul de intens deja de campanie electorală, Parlamentul va aborda probleme de securitate naţională. Deci, hai să fim serioşi, nu o va face. Vom intra probabil în 2015 fără această lege. Poate Guvernul s-ar gândi la nivelul unei ordonanţe de urgenţă, dar mă îndoiesc şi de acest lucru, să regleze, cel puţin pe aceste domenii, ale securităţii naţionale, această chestiune, fapt care ne obligă la folosirea altor mijloace mult mai costisitoare şi cu o eficienţă mai scăzută pentru a ne îndeplini misiunea importantă pentru securitatea naţională”, a spus George Maior, la TVR 1.

Chiar în urmă cu câteva zile, legea „Big Brother”- Legea reținerii datelor personale, a fost respinsă de judecătorii CCR, fapt care îl îngrijorează pe Maior.

„Aș vrea să atrag atenția cu o evoluție pe care noi la nivelul SRI o considerăm îngrijorătoare cu privire la capacitatea operativă de a ne manifesta în acest câmp anticorupție, mă refer la ultima decizie a CC (care a declarat neconstituțională legea „Big Brother” – n.red.). (…) la SRI avem în acest moment o problemă cu limitarea care poate afecta activitatea noastră în planul securității naționale, inclusiv din perspectiva abordării fenomenului corupției”, a declarat Maior, marți dimineață, la o conferință pe tema combaterii corupției.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.