Senatorul PNL Constantin Daniel Cadariu îi cere Vioricăi Dăncilă să plece de la conducerea Guvernului și susține că dacă aceasta ar fi fost ancorată în problemele guvernării ar fi știut că de peste doi ani în județul Suceava Ministerul Fondurilor Europene blochează un proiect cu finanțare europeană pentru modernizarea sistemelor de apă și canalizare pentru 200.000 de locuitori.

Doamnă prim ministru, vă rog să plecați de la conducerea Guvernului! Dacă aveți o minimă responsabilitate pentru această țară, renunțați imediat la funcția de prim ministru!

Eu încă mai cred că, în naivitatea dumneavoastră, chiar credeți că faceți bine din înalta funcție pe care o ocupați și nu aveți gândul demolării țării, dar că, din păcate, situația din realitate este cu totul alta decât vă este zugrăvită de cei care vă înconjoară.

Încă de la început, de când ați preluat mandatul de prim ministru, din nefericire pentru țară și pentru dumneavoastră, ați fost în afara guvernării, iar ce poate fi mai grăitor decât că ați recunoscut că nu ați contribuit la elaborarea bugetului pentru acest an”, a transmis Daniel Cadariu.

Senatorul sucevean susține că este evidentă îndepărtarea Vioricăi Dăncilă de actul de guvernare și, de aceea, tot ce aceasta face este doar o punere în scenă a unei piese în care faceți figurație.

Dacă erați ancorată în problemele guvernării știați că de peste doi ani în județul Suceava Ministerul Fondurilor Europene blochează un proiect cu finanțare europeană de peste 200 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de apă și canalizare pentru 200.000 de locuitori.

Dacă vă ocupați de guvernare, aflați că prin amânarea punerii în aplicare a acestui proiect se blochează alte  proiecte, tot cu finanțare europeană, de infrastructură stradală care nu pot fi realizate decât după reabilitarea conductelor de apă și canalizare.

Dacă erați atât de aproape de actul guvernării poate aflați că din cauza OUG 114/ 2018 proiecte europene de modernizare a infrastructurii județene riscă să piardă finanțarea europeană de zeci de milioane de euro în fiecare județ pentru că prețurile au crescut atât de mult încât se modifică structura de finanțare.

Dacă erați cu adevărat prim ministru erați informată că traficul rutier în numeroase zone din țară este sufocat de lipsa unei infrastructuri modernizate, în lipsa autostrăzilor și a drumurilor expres. Din elicopter este mai greu să înțelegeți cum stau lucrurile.

Dacă aveați vreo legătură cu guvernarea știați că fără dezvoltarea transporturilor nu se poate realiza o dezvoltare sustenabilă.

Dacă chiar erați prim ministru urmăreați, măcar săptămânal, modul în care se rezolvă problema școlilor cu toaleta în curte.

Așa că, Doamnă prim ministru VV Dăncilă, eu vă rog să plecați de la conducerea Guvernului!”, a mai transmis senatorul Cadariu.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.