Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a făcut câteva precizări după ce președintele Consiliului Județean Suceava a anunțat că datorită demersurilor sale personale Spitalul Municipal din Fălticeni va beneficia de un 1 milion de euro pentru dotarea cu aparatură medicală. Stan a subliniat că nu vrea să minimalizeze eforturile președintelui Flutur si apreciază bunăvoința domniei sale de a se implica în rezolvarea acestei probleme, însă a precizat că această sumă nu este suficientă pentru deblocarea situației. 

„În primul rând trebuie să spunem cu subiect și predicat că această sumă nu ne ajută prea mult în deblocarea situației de la Spitalul Municipal Fălticeni, deoarece reprezintă numai 20% din suma necesară pentru dotarea integrală a spitalului cu aparatura medicală necesară funcționării. Recunoaștem că este un pas înainte, dar având în vedere «intervenția» de care s-a pomenit, ne așteptam la obținerea întregii sume, având în vedere poziția domniei sale în PNL și influența pe care umblă vorba că o are în rândul celor care se află acum la guvernare. 

În al doilea rând, amintesc că am avut personal o interpelare către ministrul sănătății în care îi explicam necesitatea alocării celor 5 milioane de euro necesari dotării cu aparatură medicală a spitalului municipal din Fălticeni în urmă cu nu mai mult de trei săptămâni”, a explicat senatorul PSD de Suceava Ioan Stan. 

Acesta a menționat că pentru rezolvarea acestei situații, va aduce la cunoștința autorităților în continuare, prin toate mijloacele parlamentare ce-i stau la dispoziție, necesitatea de a aloca întreaga sumă de 5 milioane de euro pentru a finaliza investiția de la acest spital care urmează să deservească peste 150.000 de prezumtivi pacienți.

„Asta în condițiile în care guvernarea PSD a contribuit cu majoritatea investițiilor care au dus la finalizarea clădirii în care urmează să funcționeze noul spital de la Fălticeni, alocând inclusiv banii necesari pentru dotarea cu mobilier a întregului imobil. Practic singura etapă care mai trebuie parcursă pentru a deschide acest obiectiv, este dotarea cu aparatură medicală, or noi acum nu mai suntem la guvernare. 

Bineînțeles că vom saluta intervenția oricărei autorități în ceia ce privește continuarea investițiilor în orice obiectiv din zona noastră și suntem dispuși să colaborăm în orice chestiune ce ține de binele județului și nu numai”, a conchis senatorul sucevean. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.