Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat că, săptămâna aceasta, PSD a obţinut o nouă victorie în cadrul coaliţiei de guvernare reuşind să-şi impună amendamentele privind reglementarea pieței de energie. Astfel specula și inflația vor fi oprite iar populația și economia națională vor fi protejate pe o perioadă îndelungată de timp. Drept urmare, în urma adoptării amendamentelor susţinute de PSD nimeni nu va plăti un preț mai mare de 1,3 lei KWh, indiferent de nivelul de consum sau de categoria de consumator.

„Amendamentele noastre privind reglementarea pieței de energie prevăd următoarele:

  • Pentru cei care se încadrează într-un consum de 100 de KWh/lună, prețul va fi de 0,68 de lei/KWh. Acest preț e valabil, indiferent de consum, în cazul celor care utilizează la domiciliu dispozitive sau echipamente medicale dar și pentru cei care au în întreținere cel puțin 3 copii;
  • Pentru cei care se încadrează într-un consum de 255 de KWh pe lună, prețul va fi de 0,8 lei/KWh;
  • Pentru cei care se încadrează într-un consum de 300 de KWh/lună, prețul va fi de 0,8 lei/KWh pentru primii 255 de KWh și de maxim 1,3 lei pentru ce depășește acest prag;
  • Pentru cei care depășesc un consum de 300 KWh/lună, se va plăti un preț unic de maxim 1,3 lei/KWh (dacă în contractul cu furnizorul este prevăzut un preț mai mic de 1,3 lei/KWh, atunci se aplică prețul din contract);
  • Pentru IMM-uri, spitale, școli, grădinițe, creșe, operatori din industria alimentară, companii de utilitate publică, lăcașe de cult, instituții publice se va plăti un preț de maxim 1 leu/KWh, cu TVA inclus pentru 85% din consumul lunar și diferența la maxim 1,3 lei/KWh;
  • Pentru celelalte categorii de consumatori non-casnici se va plăti un preț de maximum 1,3 lei/KWh, cu TVA inclus.

Toate aceste măsuri şi preţuri vor fi aplicate până la 31 Martie 2025.

După cum se poate vedea, perseverența și argumentele PSD au contribuit, din nou, la identificarea și aprobarea unor măsuri în beneficiul populației și economiei țării, demonstrând iarăşi cât de importantă este prezenţa partidului nostru la guvernare”, a explicat senatorul Ioan Stan.

 

One Response

  1. savu.@

    Toate ca toate nea stan, dar ce faceti cu” catastrofa de primar de la FORASTI”; nu s-a realizat nimic in comuna, curvar, stie toata comuna oare, ce face directoarea scolii ????? afaceri oneroase cu balastierele din zona , afacerea pasunea comunala !!, putul forat ilegal executat, exploatarile de balast in zona de siguranta ale podului de la Draguseni, masacrarea raului MOLDOVA de balasterele cu, complicitatea Administratie Bazinale de Apa Siret si Sistemului de Gospodarire a Apelor Suceava si Agentiei de protectia Mediului Sucerava si Arii Protejate ST Suceava !! Nea Stan dati afara golanul din partid ca va faceti de cacao total !

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.