Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache susține că, în ultima perioadă, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, caută tot felul de trucuri pentru a abate atenția sucevenilor de la adevăratele probleme ale comunității, pe de o parte, și pentru a avea teme pentru conferințele de presă, pe de altă parte.
„După ce a «rezolvat» promisiunile electorale din campaniile electorale precedente (sala de sport polivalentă, construirea unui nou stadion și mutarea stadionului Areni, construirea unui WORLD Trade Center etc) Ion Lungu vine cu noi anateme .
Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Conferința de presă a primarului Ion Lungu a pus capac.
Fără dorința de a mă erija într-un atotcunoscător, trebuie să reamintesc opiniei publice din Suceava, că în anii 2005-2006 în calitate de consilier local am propus Consiliului Local de la vremea aceea și primarului Ion Lungu, evident, ca Primăria Suceava să achiziționeze mijloace de transport în comun cu motoare electrice, motivând, la vremea aceea, că aceste motoare sunt ecologice și că în toate orașele civilizate ale Europei circulă asemenea mijloace de transport în comun. Evident propunerea nu a fost luată în seamă pentru că venea de la un consilier din opoziție. Ce se întâmplă astăzi? …Ion Lungu achiziționează mijloace de transport electrice plimbându-se prin oraș într-un Smart electric”, a transmis Virginel Iordache.
Acesta a menționat că în anul 2008 a avut trei propuneri care de asemenea au fost ignorate de actualul primar. Este vorba despre construirea unei artere de circulație paralelă cu B-dul Calea Unirii, proiectul existând încă de dinainte de 1989, ideea proiectului venind pe fondul creșterii traficului rutier în Suceava și a necesității de a lua măsuri pentru descongestionarea acestuia. Un alt proiect propus de senatorul sucevean prevedea amenajarea, în imediata vecinătate a râului Suceava, a unor zone de agrement de la Ițcani până in zona Mall-lui care să poată contribui la creșterea nivelului de dezvoltare al zonei și mai ales pentru valorificarea potențialului uman. De asemenea, printre proiectele propuse la acea vreme de Virginel Iordache se afla și cel referitor la amenajarea de parcări supraterane în zona McDonalds, Centrului de statistică , Cartodrom etc.
„Așa cum desigur anticipați niciuna din cele trei inițiative nu a fost luată în seamă. Ba mai mult, am fost ironizat pe un anumit post TV. Ce se întâmpla astăzi? Primarul Sucevei începe să vină cu idei «noi» gândindu-se probabil că mai poate să adoarmă sucevenii cu proiectele pe care le-au inițiat alții. Nu-i cerem primarului drept de autor pentru proiectele noastre, nu- l vom acuza de plagiat, îi cerem în schimb să le transpună în practic”, a mai transmis senatorul sucevean.
De asemenea, Virginel Iordache îi cere primarului Ion Lungu ca proiectele să fie realizate cu bani europeni pe una din axele de finanțare propuse de UE.
„Apropo dle primar, lăsați studiile de circulație și sensurile unice, pentru că sunt inutile… așa cum s-au dovedit a fi și celelalte două studii pe care le-ați realizat și pe care ați irosit banii publici. Pentru a înțelege inutilitatea ideii cu sensurile unice vă invit să studiați ecuația de continuitate, ca aplicație a legii lui Bernoulli.
Vă invit, dle primar, să abandonați modul păgubos de a gândi pe termen scurt, electoral, în care singurul scop este acela de a vă perpetua puterea.
Îmi permit, de asemenea, să vă invit să gândiți în perspectivă, și să propuneți sucevenilor proiecte de anvergură realizabile care să aducă beneficii cetățenilor.
Nu uitați dle primar de cetățenii acestui oraș, cărora le promiteți de peste 7 ani asfaltarea străzilor, de cei de pe str. Mihail Sadoveanu, de cei din cartierele Burdujeni sat, de cei din Ițcani etc. Și ei plătesc taxe și impozite la Primăria Suceava și nu se bucură de nicio facilitate.
Prin tot ceea ce faceți ne arătați că sunteți defazat, în urmă, cu cel puțin 10 ani.
P.S. Vreau să vă invit dle primar, ca la toate problemele comunității să răspundeți Dvs., și nu prin subalterni, pentru că Dvs. ați beneficiat de încrederea “majorității” cetățenilor ce locuiesc în orașul nostru”, i-a transmis senatorul Virginel Iordache primarului Ion Lungu.
Lasa un raspuns