Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) Suceava, senatorul Mihai Neagu, a prezentat ieri, la Biroul Parlamentar din Rădăuţi, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva dintre problemele care s-au dezbătut la întrunirea Regionalei I Nord-Est a partidului de la finele săptămânii trecute, de la Iaşi, întrunire prezidată de liderul UNPR, viceprim-ministrul României, Gabriel Oprea.

Senatorul Neagu a afirmat că a fost analizat stadiul îndeplinirii obiectivelor partidului în această regiune, în principal proiectul care vizează înscrierea a un milion de membri la nivel naţional, până la alegerile de anul viitor. Au fost discutate teme importante referitoare la dezvoltarea partidului, pregătirea pentru alegerile locale şi parlamentare din 2016, probleme cu care se confruntă organizaţiile din această regiune politică. De asemenea, au fost dezbătute cele cinci teme majore ale Planului Politic Naţional al UNPR, renaşterea naţională, funcţionarea statului, rolul României în lume, funcţionarea economiei, noul stat social. Liderul UNPR Suceava a mai arătat că cei prezenţi la întrunirea de la Iaşi au apreciat că se înregistrează un aflux al celor care se înscriu în partid, iar situaţia este foarte bună şi în ceea ce priveşte înfiinţarea de noi organizaţii până la nivel de sate. S-au purtat, totodată, discuţii pe chestiuni tehnice, de organizare, specifice fiecărui judeţ şi s-a analizat activitatea organizaţiilor de seniori, femei, tineri şi studenţi, cu scopul adoptării măsurilor menite să crească responsabilitatea pentru fiecare categorie de membri. Participanţii la reuniune au mai discutat despre îndeplinirea obiectivelor de ordin economic şi social, precum şi proiectele de dezvoltare pentru zona Moldovei, cât şi despre fuziunea prin absorbţie a PP-DD, a mai afirmat Mihai Neagu, care a mai precizat că pentru alegerile de anul viitor, organizaţiile din regiunea I Nord-Est au ca ţintă un scor electoral de minimum 10%. La întrunirea de la Iaşi, alături de senatorul Neagu, au mai participat, din partea UNPR Suceava, preşedintele executiv Cătălina Vartic, ex-preşedintele PP-DD Aneta Vaclawschi, preşedintele organizaţiei de femei, Lenuţa Balan, preşedintele organizaţiei de seniori, generalul (r) Ion Găitan, şi liderul organizaţiei de tineret-studenţi, Florinel Marciuc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.