Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache susține că sucevenii merită mult mai mult decât pâine și circ, referindu-se la „telenovelele extrem de ieftine” jucate de liberali.

„Și eu și alții ca mine, avem convingerea că sucevenii merită mult mai mult decât pâine și circ. Ori ipostaza de zilele trecute a președintelui Consiliului Județean, care plimbă o lopată, nu trece de acest nivel. La același nivel se ridică și răspunsul dat de dl Flutur la comunicatul de presă al PSD vis-a- vis de acest “ eveniment”.
E un circ ieftin care nu-i face cinste nici lui Gheorghe Flutur și nici echipei sale și care jignește grav cetățenii acestui județ, care așteaptă de la politicieni FAPTE. Spun acest lucru cu tristețe, pentru că am convingerea că sucevenii merită mult mai mult, decât niște acțiuni care le insultă inteligența și demnitatea.
Cum Dumnezeu să poți vorbi despre dorința Guvernului PSD de a desființa spitale, când după anul 2012 PSD a redeschis in mare parte spitalele închise de guvernele PD-L, astăzi vopsit PNL ?”, a transmis Virginel Iordache.

Senatorul sucevean a afirmat și că întreaga săptămână a fost marcată de declarații teatrale, rupte parcă din niște telenovele extrem de ieftine, în care liberalii, ba condamnau bugetul, ba își asumau merite nefondate și exclusiviste, ba se băteau cu pumnul în piept, ba rupeau hainele de pe ei, în funcție de interesele lor tot mai meschine și tot mai ușor de demontat.

„Dar dacă tot e sa plimbăm lopata prin județ si să ne filmăm cu ea, faceți-o dle Flutur și pe drumurile Județene, care sunt praf și la care nu ați intervenit nici în anii trecuți, din simplu motiv că localitățile prin care treceau drumurile respective erau conduse de primari PSD.
O întrebare retorică, se impune, dle Flutur: ce vină au locuitorii acelor comune că în Iunie 2016 au avut o anumită opțiune politică, alta decât PNL?
Și o altă întrebare la care trebuie sa răspundeți, de data asta tuturor sucevenilor: Cine ești dumitale dle Flutur să folosești resursele financiare ale județului, doar pentru aleșii PNL?”, a mai transmis senatorul social democrat.

Virginel Iordache consideră că suma alocată județului Suceava este una decentă, având capacitatea de a acoperi toate cheltuielile esențiale până la sfârșitul anului

„Sunt de acord,cu faptul că poate nu este un buget perfect, cu siguranță că, în general, nevoile țării în acest moment sunt foarte mari, că sucevenii au așteptări la fel de mari, dar trebuie să se înțeleagă că am căutat ca la fundamentarea lui să păstrăm un echilibru și să facem o prioritizare obiectivă a investițiilor de interes major. Suma alocată județului nostru este una decentă, având capacitatea de a acoperi toate cheltuielile esențiale până la sfârșitul anului. Nu am căutat nicicând să creăm haos, ci am căutat să ajutăm autoritățile locale din județ să dezvolte in mod unitar zonele, să le modernizeze, să aducem plus valoare în viața cetățenilor.
Înțelegem perfect frustrarea colegilor liberali, pentru că, prin acțiunile noastre, demonstrăm că facem o politică a faptelor, care îi pune în umbră și demonstrează în mod repetat că se înșeală,iar alegătorii nu-i mai consideră o alternativă viabilă la guvernare.
Prin urmare, decât să se lanseze și să vă lansați zilnic, în fel de fel de speculații și acțiuni cu caracter manipulator, mai degrabă ați da mâna cu noi și v-ați pune pe treabă, arătând că mai presus de interesul partidului, se află interesul cetățeanului. Practic, prin demagogia promovată zilnic, la care a susbscris din păcate și președintele țării, nu faceți decât să slăbească încrederea electoratului în întreaga clasă politică, indiferent de partid și prin acesta, slăbesc în mod evident și valorile democrației”, a declarat Virginel Iordache.

Acesta le transmite liberalilor să fie mai deschiși la dialog și să înțeleagă că numai colaborând , pot demonstra împreună că sunt politicieni responsabili, interesați pe deplin de soarta județului.

„Diferențele de opinii bineînțeles că sunt inerente, având în vedere doctrinele noastre, dar asta nu înseamnă că nu putem purta discuții civilizate când vine vorba de interesul cetățenilor. Soluțiile potrivite pot fi găsite atât în tabăra noastră, dar poate și în tabăra dvs.,dar pentru asta trebuie renunțat la aruncatul cu gunoi și la minciunile fără rost.
Știu că este an electoral și este firesc ca fiecare partid în parte să încerce să obțină cât mai multe voturi. Dar asta nu înseamnă că aveți libertatea de a folosi orice mijloace în îndeplinirea acestui deziderat. În primul rând suntem oameni, iar în al doilea rând, ca aleși ai cetățenilor, trebuie să-i facem demni de votul pe care ni l-au acordat. Prin urmare, consider că e mai bine să renunțăm la acest discurs al urii, care divizează la ora actuală întreaga țară și mai degrabă am căuta să promovăm un discurs al decenței, al argumentelor și al bunei cuviințe”, a mai declarat senatorul Virginel Iordache.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.