„Nu pot fi organizate și nu-și pot desfășura activitatea comisiile paritare la nivelul Ministerului Educației, și nici de la minister în jos, din cauză că, în luna noiembrie a expirat contractul colectiv de muncă, unic la nivel național. Eram printre puținele ramuri din țară care aveau un sector la nivel național înregistrat. În mod normal, acel contract a fost renegociat. Sunt doi domni în Ministerul Educației care sunt bătuți în cuie acolo. Eu înțeleg că au concurs pe post și funcția este pe perioadă nedeterminată, dar cred că, din când în când, așa cum se vorbește peste tot în sistemul bugetar, că ar trebui evaluate persoanele o dată pe an, cred că pot fi și ei evaluați și pot fi «măturați». Este vorba de domnul Păunică și domnul Ghelmez. Cu ei am intrat în sistemul de învățământ și cu ei probabil voi ieși la pensie”, a declarat Traian Pădureț.
Acesta a mai subliniat că cele două persoane s-au opus și unor puncte din contractul colectiv de muncă.
„Până la urmă și-au retras obiecțiile respective și contractul a fost semnat de fostul ministru al Educației, în luna decembrie, și trebuia înregistrat la Ministerul Muncii, dar s-a pierdut contractul colectiv de muncă, semnat de cele două federații din învățământ și de Ministerul Educației. Erau patru exemplare și toate au dispărut, s-au evaporat, nimeni nu știe unde sunt. S-a făcut o adresă din parte celor două federații din învățământ pentru o anchetă, să se vadă unde au dispărut cele patru exemplare din contract. Ei uită că ambele federații din învățământ au în format electronic acel contract, pentru că pe baza lui s-a lucrat”, a conchis Traian Pădureț.
Lasa un raspuns