Luni, 25 mai, la ora 09:12, o patrulă din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală  Mălini a oprit pentru control în comuna Horodniceni autoturismul condus de un localnic de 38 de ani.

Având în vedere faptul că șoferul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, însă a refuzat, devenind agresiv verbal, motiv pentru care s-a procedat la scoaterea din autoturism, imobilizarea și încătușarea acestuia.

În momentul în care a fost urcat în autospeciala de poliție, bărbatul a acceptat sa fie testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, ocazie cu care acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i-au fost recoltate două mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. 

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.