Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a fost duminică, 23 aprilie, la Vatra Dornei, acolo unde, alături de candidatul formațiunii politice la Primăria municipiului, Gheorghe Apetrii, au „luat pulsul” orașului.
De altfel, Șoldan a tras o concluzie tristă din care reiese că numărul turiștilor este în scădere.
„Mai poate Vatra Dornei să redevină una dintre stațiunile de top ale României?
Ierni cu zăpadă tot mai puțină, multe hoteluri și pensiuni închise, iar numărul turiștilor, în scădere.
Până și piatra cubică pusă nu de mult de «cel mai priceput om din județ», Gheorghe Flutur, pentru a se fotografia și trimite la presă, începe să se desprindă.
Iar superbul cazinou, refăcut de Arhiepiscopie cu bani europeni, nu e de ajuns.
Printre cei care cred însă că pot schimba soarta stațiunii și-i pot reda strălucirea de altădată este și Gică Apetrii, candidatul nostru la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei.
Sunt convins că Gică este primarul de care Vatra Dornei are nevoie.
Un dornean care cunoaște foarte bine problemele din municipiu, care știe să asculte și să discute cu oamenii de toate vârstele, care a început o afacere de la zero și a făcut-o profitabilă, cu zeci de angajați, și care, mai presus de toate, își iubește foarte mult comunitatea și localitatea.
Ar putea să-și vadă foarte bine în continuare de afacerea și de familia lui frumoasă. Așa cum și eu puteam să rămân parlamentar și să nu mă înscriu într-o luptă electorală atât de solicitantă.
Și eu, și Gică, avem ceva în comun.
Nu mai putem sta deoparte.
Vrem să facem mai mult pentru dezvoltarea județului, a municipiului Vatra Dornei.
Duminică la prânz am făcut cu Gică și echipa de campanie o plimbare prin Vatra Dornei.
Mi-am dat seama că sunt mulți dorneni care vor o schimbare și care speră că municipiul lor va fi din nou Perla Bucovinei.
E multă treabă până acolo, dar e o Misiune Posibilă în următorii ani.
Vatra Dornei trebuie să redevină una dintre principalele stațiuni ale României!
Cu Gică Apetrii, primar al municipiului și Gheorghe Șoldan, președinte al Consiliului Județean”, a transmis Șoldan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.