Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiş, susţine procedurile propuse de patronatul HoReCa, pentru deschiderea activităţilor operatorilor din acest domeniu.

Deputatul Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, este de acord cu introducerea măsurile propuse de reprezentanţii industriei HoReCa. Şi anume, prezentarea unui certificat de vaccinare, a unui rezultat de testare PCR sau a unui test rapid, ori realizarea unui test rapid la intrarea în incintă.

„La doar două luni de la începerea procesului de vaccinare, iată că a fost depăşită cifra de 1 milion de persoane vaccinate cu prima doză de vaccin, o tendinţă pozitivă ce arată că ne îndreptăm spre o viaţă normală, prin efortul instituţiilor guvernamentale, dar şi a unei majorităţi a populaţiei României. Totuşi, sectoare întregi sunt afectate de restricţiile epidemiologice, printre care se află sectorul cultural şi al industriei de spectacole, dar şi industria ospitalităţii. De curând, patronatele din această industrie au propus aplicarea unei noi proceduri pentru deschiderea activităţilor operatorilor din acest domeniu. Este vorba despre poziţia celor peste 40.000 de companii din industria ospitalităţii, prin care sunt propuse trei măsuri ce ar putea fi aplicate în scopul înlocuirii criteriului ratei de infectare pentru deschiderea accesului în unităţile HoReCa, măsuri suficiente pentru garantarea siguranţei clienţilor şi a personalului din HoReCa:  prezentarea unui certificat de vaccinare, a unui rezultat de testare PCR sau a unui test rapid (realizat cu 48 de ore înainte de a participa la un eveniment sau o masă a la carte), ori realizarea unui test rapid la intrarea în incintă. Într-adevăr, aceste măsuri, odată aplicate, pot garanta un acces selectiv al clienţilor, pe bază de date certe, şi pot garanta o reluare firească a activităţilor în industria HoReCa”, a declarat deputatul Marilen Pirtea.

Deputatul PNL de Timiş crede că e nevoie de o decizie guvernamentală responsabilă, luată cu discernământ şi deschidere faţă de situaţia extrem de dificilă a industriei HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele) şi a instituţiilor de spectacole (teatre, cinematografe, muzee, săli de spectacole şi de evenimente conexe).

„Aplicarea unei verificări şi selecţii protective a publicului, în privinţa vaccinării sau testării epidemiologice, este acum o soluţie viabilă, aflată la îndemână, o şansă reală pentru reluarea vieţii normale şi pentru repornirea economică”, conchide Marilen Pirtea, deputat liberal de Timiş.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.