Iubita mea, când te vei pierde-n iarnă
Îmi vor tăcea sonetele, pe rând,
Voi îngheța în suflet și în gând,
Simțind cum cerul minții se răstoarnă.
Cuvintele îmi vor muri, plângând,
În sunet trist, pătrunzător, de goarnă,
La braț cu amăgirea, care toarnă
Otravă în pocale, surâzând.
Am înțeles că nu poți sta cu mine,
Că se vor duce zilele senine
Și vei pleca, luând tot ce înseamnă
Plimbări, săruturi, soare în priviri,
Lăsând doar un parfum în amintiri,
Iubita mea, mult prea frumoasă toamnă!
Sonet pentru prieteni
Mă mai întreabă unii, câteodată,
De unde mă inspir pentru sonet
Și care muză-mprăștie, discret,
Prin versuri un parfum de altădată.
Poetul, dragi prieteni, se transpune
În diferite stări și este greu
Să-l înțelegeți, fi’ndcă el, mereu,
Visează mari iubiri, să poată spune
Și celor ce respiră fericire,
Și celor care suferă-n iubire,
Că nu-i pe lume un mai greu păcat,
Decât să nu-nțeleagă fiecare
Că niciodată dragostea nu moare…
Ați vrut să vă explic…Am încercat!
Constantin Moldovan
Lasa un raspuns