Ministerul Sănătății a propus ca spitalele din țară care au mai puțin de 20 de paturi să facă internări de cel mult 12 ore. Întrebat dacă Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou este afectat de această decizie, managerul Vasile Râmbu a dat un răspuns negativ.

Proiectul anunţat de ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, urmează să fie dezbătut de specialişti în domeniu şi de societatea civilă.

Nicolăescu dorește prin acest proiect reducerea numărului de internări pe o perioadă mai lungă de 12 ore. De altfel, proiectul dorește să asigure asistenţa medicală de specialitate, curativă şi de recuperare, concentrând într-un număr maxim de 12 ore în timpul zilei, efectuarea de examinări, investigaţii, acte terapeutice realizate sub supraveghere medicală.

În acest moment, nici una din unitățile medicale din județ nu este lovită de proiectul lui Nicolăescu, deoarece spitalele din Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Siret şi Solca deţin un număr mai mare de paturi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.