Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava practică, de la începutul acestui an, unele tarife majorate pentru serviciile medicale. Acestea au fost aprobate de Consiliul Judeţean, la ultima ședință ordinară a anului trecut.
Astfel, de la 1 ianuarie 2017, dublări ale tarifelor au intrat în vigoare în cazul consultaţiei acordată de medicul primar, de la 50 de la 100 de lei, cât şi a celei a medicului specialist, de la 40 la 80 de lei.
De două ori mai mult se încasează pentru ecografia mamară, în comparaţie cu anul trecut, tariful ajungând la 70 de lei. Cu un tarif de două şi jumătate mai mare este taxată ecografia de organ, cu un salt de la 20 la 50 de lei, lucru valabil şi pentru ecografia endocrină.
Duble sunt şi tarifele pentru sondaj şi spălătură de căi lacrimare (10 lei), pansament ocular (10 lei) şi examinare de fund de ochi (20 de lei). Evidente majorări de tarife sunt percepute la tomografiile cu substanţă de contrast pentru torace, abdomen şi pelvis, respectiv de la 450 de lei la 800 de lei, iar cele doar pentru abdomen şi pelvis, cu substanţă de contrast, cresc de la 400 de lei la 600 de lei.
De asemenea, au fost introduse şi două tarife noi, respectiv cel pentru angiografie cerebrală, vase cervicale, aortă şi artere pulmonare, de 400 de lei şi cel pentru angiografie de membre superioare şi inferioare, de 500 de lei. Pe de altă parte, mesele pentru întreagă zi, asigurate la cerere, se scumpesc de la 9 lei pe zi, la 12 lei pe zi, în timp ce preţul unei mese de prânz creşte la 4,5 lei la 6 lei. La fel, tariful pentru serviciile hoteliere de care beneficiază însoţitorul pacientului a crescut de la 27 de lei pe zi la 28 de lei pe zi.
Sunt și micșorări de tarife față de anul trecut, cum ar fi tariful pentru o tomografie cu substanţă de contrast pentru cap, membre şi coloană. Aceasta a scăzut de la 400 de lei la 300 de lei, iar cel pentru histerosalpinografie s-a diminuatde la 300 de lei la 200 de lei.
(sursa: http://adevarul.top/tarife-mai-mari-pentru-serviciile-medicale-la-spitalul-judetean-suceava/)
Lasa un raspuns