Cel mai mare semn de întrebare legat de legea salarizării este impactul financiar, a declarat eurodeputatul , susținând că protestele angajaţilor din administraţia locală sunt justificate.
În opinia lui Theodor Stolojan, sindicatele din administraţia locală au dreptate să critice legea salarizării: „Protestele care se anunţă după părerea mea sunt justificate, pentru că – din ce am înţeles din prezentarea doamnei ministru al Muncii – pentru administraţia locală nu s-au dat decât două repere şi anume salariul minim şi salariul maxim al preşedintelui să spunem de Consiliu Judeţean sau de Consiliu Local, urmând ca pentru funcţionarii sub nivelul de preşedinte, Consiliile Locale şi Judeţene să aibă autoritatea să stabilească diferitele niveluri de salarizare ale funcţionarilor. Nu cred că este cazul să lăsăm o asemenea libertate fiecărui Consiliu Local, în aşa fel încât să ajungem la situaţia în care un funcţionar care îndeplineşte aceeaşi muncă într-un Consiliu Local sau altul să aibă diferenţe majore de salarizare”.
Fostul premier apreciază faptul că salariile medicilor cresc, dar se arată îngrijorat de impactul financiar al legii salarizării.
„Mă bucur că în sfârşit am ajuns la înţelegerea că cei din sistemul medical, doctorii nu pot fi asimilaţi cu nici un fel de alt funcţionar public, indiferent unde se află, în armată sau în Poliţie sau mai ştiu eu pe unde, care au salarii foarte mari comparativ cu ce aveau medicii (…). Pentru mine, cel puţin, semnul mare de întrebare este că nu prezentăm şi o evoluţie clară a impactului financiar (…). Eu cred că totuşi efortul fiind întins pe patru ani, o economie care creşte ar putea să absoarbă acest impact financiar, sigur, cu consecinţele de rigoare pentru investiţii”, a afirmat Stolojan.