Militarii Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Seriviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Straja și Brodina, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală de producție mobilier, din comuna Straja.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în hala de producție, construită pe structură metalică, cu învelitoare din azbociment, cu grinzi din lemn, cu pericol de propagare la întreaga construcție, dar și la o casă de locuit din apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 5:05.
Au ars elementele combustibile din structura halei pe o suprafață de aproximativ 250 mp, precum și bunuri din interior. S-au degradat mașini și utilaje de prelucrare a lemnului, precum și, parțial, pereții halei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric cu izolația deteriorată.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar datorită intervenției prompte a pompierilor militari, flăcările au fost localizate la timp, astfel încât s-au salvat restul halei de producție mobilier, cu o suprafață totală de 450 mp, și bunurile aferente, precum și locuința particulară învecinată.
Lasa un raspuns