Subvenții APIA 2019 – suma pe hectar pe care fermierii o vor încasa pentru acest an de cerere! Achim Irimescu, ministru plenipotențiar, șeful Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană – Bruxelles, a anunțat care este cuantumul subvenției medii pe care fermierii români o vor încasa în acest an de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
„Vom înregistra deja o creștere în acest an datorită convergenței din perioada actuală: de la 170 de euro pe hectar la 195,5 euro pe hectar. În continuare, datorită convergenței propuse de Comisia Europeană, să vedem dacă se va și adopta propunerea – pentru că nu vă ascund faptul că în Consiliu sunt state membre care se opun continuării convergenței, dar dacă vom reuși la nivel european să adoptăm propunerea Comisiei privind convergența, plata medie pe perioada viitoare va crește la 205 euro pe hectar pentru fermierii români”, a declarat Achim Irimescu în cadrul Conferinței Anuale Agricover ”Clubul Fermierilor Români”, eveniment ce a avut loc vineri, 1 februarie, la Romexpo București.
Fostul ministru al agriculturii a arătat că pentru noua Politică Agricolă Comună (PAC), cifrele bugetare indică o scădere de 4% pentru bugetul plăților directe, a subvențiilor, și de circa 16% pentru sumele alocate dezvoltării rurale.
Suprafața agricolă de referință pentru țara noastră va scăderea în următorul exercițiu bugetar, astfel că de la 9,7 milioane de hectare, România va primi alocări financiare pentru 9,24 de milioane de hectare, media calculată între suprafața cerută la plată la APIA și suprafața efectiv plătită în anul de cerere 2016.
”Comisia a luat în calcul anul 2016 care, în opinia noastră nu era cea mai bună soluție pentru că era numai al doilea an de aplicare a reformei actuale și fermierii nu înțeleseseră încă bine noua PAC. Noi am cerut an de referință 2018, dar Comisia nu a luat în calcul propunerea la calculele pe care și le-a făcut inițial”, a explicat Achim Irimescu.
(Sursa: Agro inteligența)
Lasa un raspuns