Toastmasters Suceava organizează miercuri, 18 decembrie, de la ora 19:00, la Uzina de apă, evenimentul „Suceava din sufletul meu – Locuri. Imagini. Sentimente”, unde cinci membri ai clubului vor vorbi despre clădirile importante pentru oraşul în care trăiesc, descrise prin filtrul propriilor percepţii şi amintiri.

„Cândva, aceste străzi şi clădiri au existat doar în minte. Cineva şi le-a imaginat mai întâi şi apoi au devenit realitate, au devenit oraşul în care trăim. Ce simt cei ce trăiesc aici? Vă invităm să-i ascultaţi pe speakerii Toastmasters Suceava vorbind despre clădirile dragi lor”, au precizat organizatorii.

Îi veţi putea asculta pe Ioana Prună, care va vorbi despre ruinele Cetăţii Şcheia, Gabi Daraban – despre Gara Burdujeni, Alexandru Buchi – despre Muzeul Satului Bucovinean, Otilia Ivan-Ţugui – despre Mănăstirea Hagigadar, Magda Grădinariu – despre Bucovina – o identitate ce merită păstrată.

La final, invitaţii, împreună cu organizatorii, vor participa la o degustare de vinuri Sâmbureşti şi vor asista la un miniconcert al trupei Simbol, alcătuit din şase elevi talentați ai Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava, îndrumaţi de profesorul Valentin Ianoş. Intrarea este liberă.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.