Printr-un uric din 24 februarie 1587, domnitorul Petru Șchiopul i-a dăruit diacului Ilie Crimcovici siliștea Ungurașii, aflată pe apa Sucevei. El a fost răsplătit pentru ajutorul credincios oferit domnitorului în lupta cu năvălitorii cazaci. Pe aceste locuri se așezaseră câțiva călugări care clădiseră un schit de lemn care avea să devină Mănăstirea Dragomirna de azi, prin anii 1602-1606.
În decursul timpului, Mănăstirea Dragomirna a trecut prin încercări grele, fiind jefuită de mai multe ori de năvălitorii străini. Astfel, în mai 1653, a doua zi după sosirea la Cetatea de Scaun a Sucevei, cazacii lui Timuș Hmelnițki au atacat Dragomirna, au furat toate odoarele de preț atât ale mănăstirii, cât și ale boierilor care se refugiaseră în mănăstire.
Câțiva ani mai târziu, la 2 octombrie 1658 (după o însemnare de pe zidul portalului), Mănăstirea Dragomirna a fost jefuită de tătari.
Mănăstirea a fost reparată în secolul al XVIII-lea, înaintea anului 1762. În această perioadă, împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei a dăruit Mănăstirii Dragomirna în 1767 un policandru de cristal (expus astăzi în sălile muzeului de la Dragomirna) și clopotul cel mare numit Zaporojanul, în greutate de peste 1100 kg, care se află în clopotnița mănăstirii.
După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Mitocu Dragomirnei a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Suceava.
Autoritățile habsburgice au desființat majoritatea mănăstirilor ortodoxe din Bucovina în baza Ordonanței Imperiale din 19 iunie 1783 a împăratului Iosif al II-lea (1780-1790), trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților „sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri”. Din cele 10 mănăstiri și 13 schituri existente în Bucovina în acea perioadă, au rămas numai trei mănăstiri (Putna, Sucevița și Dragormina), plus Biserica „Sf. Gheorghe” din Suceava ca metoc al Mănăstirii Dragomirna. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în biserica Mănăstirii Dragomirna s-a adus și montat catapeteasma lucrată în lemn și aurită a fostei mănăstiri Solca. Vechiul iconostas al Mănăstirii Dragomirna a fost dus în 1795 la Biserica Arbore, el aflându-se în prezent la Solca.
În partea de nord-vest a curții a fost construit în perioada 1843-1845 un nou corp de chilii, iar acum 4 ani a fost finalizată ultima reabilitare.
Lasa un raspuns