Țigări de contrabandă, descoperite asupra unui bărbat din Brodina

Un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit luni, 4 iulie, în jurul orei 16:00, pentru control autocarul de transport persoane, aparținând unei societăți comerciale și condus de un bărbat de 30 de ani din comuna Grămești, care circula din direcția comunei Brodina spre orașul Vicovu de Sus și în care se aflau 9 pasageri.
article placeholder

Flăcări puternice la o gospodărie din Frasin

Militarii de la Garda de Intervenţie Gura Humorului şi de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, sprijiniţi de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Frasin, au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din oraşul Frasin.

Dosar penal pentru că s-a urcat beat la volan

Un tânăr de 25 de ani, din Moldova Sulița, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legii în timp ce se afla la volan sub influența băuturilor alcoolice.

Biciclist accidentat într-o intersecție din municipiul Suceava

Un bărbat de 55 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe strada 22 Decembrie din localitate, ieri, 30 iunie, la intersecţia cu strada Căpitan Grigore Andrei, a efectuat un viraj la stânga şi nu a acordat prioritate de trecere unui biciclist de 76 de ani, localnic, intrând în coliziune cu acesta.

Pompierii suceveni au organizat un amplu exerciţiu de intervenție în caz de cutremur

În perioada 28 - 30 iunie a.c., pompierii militari suceveni au organizat, la nivelul municipiului Suceava, un exerciţiu în domeniul situaţiilor de urgenţă cu tema „Intervenţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Suceava, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Bucovina» al judeţului Suceava şi celelalte instituţii cu funcţii de sprijin, pentru salvarea, evacuarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un cutremur de pământ în municipiul Suceava, cu victime multiple şi pagube majore, în zona Casei de Cultură Suceava. Punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie”.

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din municipiul Vatra Dornei

O femeie de 62 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul pe strada 22 Decembrie, din municipiul Vatra Dornei, miercuri, 29 iunie, în jurul orei 13:00, a surprins şi accidentat ușor o femeie de 59 de ani, din localitate, angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată şi marcată corespunzător.

Exercițiu I.S.U. de intervenție în caz de cutremur în municipiul Suceava. Străzile din zona Casei de Cultură vor fi închise

În perioada 28-30 iunie, pompierii militari suceveni vor organiza, la nivelul municipiului Suceava, un exerciţiu în domeniul situaţiilor de urgenţă cu tema „Intervenţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Suceava, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Bucovina» al judeţului Suceava şi celelalte instituţii cu funcţii de sprijin, pentru salvarea, evacuarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un cutremur de pământ în municipiul Suceava, cu victime multiple şi pagube majore, în zona Casei de Cultură Suceava. Punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie”.