Sancționat pentru că transporta o cantitate mai mare de lemne decât cea din acte

O echipă mixtă formată din polițiști ai Poliţiei oraşului Salcea şi ai Postului de poliţie Dumbrăveni, în cooperare cu specialişti din cadrul Ocolului Silvic Adâncata, au oprit în trafic vineri, în jurul orei 04:45, pe DN 29, în orașul Salcea, autospeciala condusă de un bărbat de 68 de ani, din comuna Valea Moldovei.

(VIDEO) Cinci elevi de liceu, implicaţi într-un accident grav de circulaţie

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut sâmbătă, 23 noiembrie, pe drumul ce leagă oraşul Salcea de Aeroportul Ştefan cel Mare. Cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 19 ani, trei fete şi doi băieţi, elevi la Colegiul Naţional "Petru Rareş" Suceava, au fost răniţi după ce autoturismul BMW în care se aflau s-a izbit într-un arbore de pe marginea drumului. La volan maşinii se afla o tânără de 18 ani, care a obţinut permisul de conducere în urmă cu o lună jumătate.