Un consilier nou la cabinetul preşedintelui CJ

Rocadele se poartă şi nu numai în politică. Chiar şi functionarii publici sunt dispuşi să mai schimbe birourile şi atribuţiile. Fostul administrator al Consiliului Județean Suceava, Lăcrămioara Loghin, este în continuare angajată a instituției conduse la nivel județean de Cătălin Nechifor. Ea a devenit consilier al președintelui CJ.

Săvel Botezatu, suspendat de Prefectura Suceava din funcţia de primar

Primarul comunei Udești, Săvel Botezatu, arestat preventiv sub acuzaţia de fapte de corupţie ce au avut ca obiect obţinerea nelegală din fondurile europene a aproximativ 12 miliarde de lei vechi, pentru subvenţii acordate la suprafaţa de teren agricol administrată, a fost suspendat de Instituția Prefectului din funcția de primar.