Avocatul Poporului a sezizat la Curtea Constituţională (CCR) excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din legea dialogului social, apreciind că acestea încalcă dreptul de asociere garantat de legea fundamentală, de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de Carta Socială Europenă.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut ieri că nu a înţeles decizia CCR privind abuzul în serviciu, astfel că nu poate spune dacă este mai bine sau mai rău după precizările Curţii.
CCR a admis, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a scris pe un site de socializare că Livia Stanciu a fost numită de preşedintele Iohannis în funcţia de judecător la CCR ca recompensă pentru serviciile făcute acestuia din urmă.
Senatul a adoptat tacit, la sfârşitul săptămânii trecute, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, urmând ca senatorii să ia act de adoptarea tacită a proiectului de lege în prima şedinţă de plen din această săptămână.
Judecătorii CCR au respins ca inadmisibilă a doua contestaţie a jurnalistului Liviu Avram, care viza hotărârea de guvern privind calendarul desfăşurării alegerilor locale.
Curtea Constituțională va dezbate, miercuri, sesizarea PNL privind neconstituționalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaților și a hotărârii acestui for legislativ prin care s-a respins cererea de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta.
Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a declarat, joi, că ar putea fi reluat votul în cazul senatorului Dan Șova. Hotărârea din 25 martie în cazul senatorului Dan Șova a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. PNL a anunțat că o va ataca la CCR, contestând votul.
Senatorul apă nu se face, orice ar face DNA, CSM, preşedintele României sau opoziţia. Acest aspect a fost confirmat recent de preşedintele Senatului, care i-a întins un timp de ajutor mult mediatizatului şi urmăritului – din toate părţile – Dan Şova. Astfel, Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri că Senatul va da hotărârea în cazul votului privind arestarea preventivă a senatorului PSD doar după publicarea în Monitorul Oficial a motivării deciziei Curţii Constituţionale. O adevărată mostră de talent avocăţesc-senatorial, care însă începe să aibă o fisură în clepsidră.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.