Alcoolul l-a „costat” scump

La data de 23 septembrie, la ora 07.40, pe DN 17, în afara oraşului Gura Humorului, un bărbat de 57 de ani, din județul Neamţ, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce conducea autoturismul, din cauza faptului că nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune faţă spate cu autoturismul cu remorcă, care circula în faţa sa, fiind condus de un bărbat de 42 de ani, din comuna Pârteştii de Jos.

Vremea şi neatenţia au dus la accidentarea a 3 persoane

În cursul zilei de luni, 22 septembrie, la ora 15.04, pe DN 17, în localitatea Mestecăniş, comuna Iacobeni, un bărbat de 44 ani, din municipiul Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul ce tracta o remorcă, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, partea carosabilă fiind acoperită cu mâzgă, a derapat și a pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara condusă regulamentar de un bărbat de 30 ani, din comuna Vama.

Accident cu 3 mașini implicate

Un bărbat de 26 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul duminică, 21 septembrie, pe strada Iancu Flondor din municipiul Rădăuți, ajungând la intersecția cu str. Bogdan Vodă, a pătruns în intersecție fără să respecte semnificația indicatorului „STOP” și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani, din orașul Milișăuți.

Pagube materiale din cauza vitezei

Duminică seară, la ora 21.10, pe DN 17, în localitatea Prisaca Dornei din comuna Vama, un tânăr de 26 de ani, din orașul Frasin, a distrus parapetul metalic de pe marginea drumului şi gardul împrejmuitor al unui imobil, situate pe partea dreaptă a drumului.

Băutura i-a „deformat” realitate

Luni, 22 septembrie, la ora 04.30, o patrulă din cadrul Poliției Comunale Șcheia a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe raza satului Șcheia, pe DC 74, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, unul dintre conducătorii auto fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Plimbare cu tractorul eșuată

Un bărbat de 47 de ani, din localitate, în timp ce conducea tractorul agricol joi, 11 septembrie, pe raza comunei Mălini, a schimbat direcția de mers la stânga fără să se asigure corespunzător și a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de o femeie de 37 de ani, din comuna Slatina, angajată în depășirea tractorului.

Graba strică… mașina

Miercuri, 10 septembrie, în jurul orei 10.33, pe DN 17, în interiorul comunei Iacobeni, un bărbat de 50 ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea autoturismul, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul care se deplasa în faţa sa și era condus regulamentar de un bărbat de 60 de ani, intrând în coliziune faţă spate cu acesta. 

Nici circulația regulamentară nu-ți oferă siguranță

În cursul zilei de joi, 04 septembrie, pe str. Jean Bart din municipiul Suceava, un bărbat de 46 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un localnic de 36 ani, intrând în coliziune cu acesta.

1 accident, 2 mașini avariate și 3 răniți, totul din cauza unei căruțe

Un bărbat de 35 ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea autoturismul miercuri, 27 august, pe DN 2E, în afara localităţii Berchişeşti, datorită nepăstrării unei distanţe suficiente faţă de un atelaj hipo care circula în faţa sa și rămas neidentificat, încercând să evite impactul cu acesta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a derapat ca urmare a carosabilului umed, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 36 ani, din judeţul Bacău, care a fost proiectat în şanţul din partea dreaptă a drumului.

Accident în lanț cu 4 mașini implicate

Marți, 26 august, la ora 08.56, pe DN 2, în afara municipiului Suceava, un bărbat  de 37 ani din comuna Ipoteşti, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul nepăstrării distanței în mers, a tamponat faţă spate autoturismul condus de o femeie de 34 ani din comuna Todireşti, care circula în fața sa, pe care l-a proiectat în autoturismul condus de un bărbat de 30 ani din municipiul Rădăuţi și care, la rândul său, a tamponat autoturismul condus de un bărbat de 42 ani, din oraşul Cajvana.

De la nuntă, s-a oprit într-un autocar, apoi în Zidul Morții

La data de 25 august, ora 04.50, după ce a participat la o nuntă organizată la un restaurant din comuna Șcheia, un bărbat de 38 de ani, din comuna Drăgoiești, s-a urcat la volanul autoturismului staționat în parcarea restaurantului, iar la ieșire a intrat în coliziune cu un autocar oprit pe calea de acces către parcare.

Accident în lanț, cu o victimă grav rănită

În cursul zilei de luni, 18 august, la ora 17.48, pe DJ 178 F, în localitatea Frătăuții Vechi, un bărbat de 47 de ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul stării de ebrietate, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, ce era parcat în afara părții carosabile, pe podețul unui imobil.

Accident în lanț din cauza unui lemn care „a luat-o la fugă”

Miercuri, 13 august, în jurul orei 10.15, un bărbat de 47 ani, din comuna Mălini, în timp ce conducea ansamblul rutier cu care transporta deşeuri răşinoase (lemn) pe DN 2, în afara localităţii Cumpărătura, datorită faptului că încărcătura nu a fost asigurată corespunzător, din remorca ansamblului rutier a căzut pe partea carosabilă o bucată de lemn, aceasta obturând circulaţia traficului rutier.