AFIR modifică regulile în timpul jocului. Zeci de primării sucevene pierd milioane de euro

Cătălin Nechifor, șeful administrației județene, a lansat un atac la adresa Guvernului Cioloș. Acesata i-a acuzat pe tehnocrați că au blocat primarilor suceveni accesul la finanțarea proiectelor pe sub-măsura 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, aferentă noului Program Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Profesor Arcadie Sfîrnaciuc, sărbătorit la 100 de ani

Duminică, 13 octombrie, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a luat parte la manifestarea organizată cu ocazia sărbătoririi domnului Profesor Arcadie Sfîrnaciuc a celor 100 de ani dedicaţi comunităţii. Evenimentul a avut loc la Schitul "Adormirea Maicii Domnului" şi s-a putut bucura de prezenţa Arhiepiscopului Rădăuţilor şi Sucevei, ÎPS Pimen, a senatorului Ecaterina Andronescu, prefectului judeţului Suceava, Florin Sinescu, consilierilor judeţeni Grozavu Mihai, Iordache Virginel şi Boliacu Constantin, inspectorului general al IŞJ Suceava, Gheorghe Lazăr şi inspectorului adjunct IŞJ, Cristina Teodorovici.

Un sucevean acuzat de trafic de minori, extrădat din Grecia

Inspectoratul Poliție Județean Suceava a anunțat că în cursul zilei de 1 octombrie, în arestul I.P.J. ,a fost încarcerat Ilie B., de 27 de ani, din comuna Marginea, împotriva căruia Tribunalul Suceava a emis, în lipsă, la 29 aprilie 2011, mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.