Primăria Alba Iulia a clarificat, referitor la intenţia de a acorda Prinţului Charles titlul onorific de Prinţ al Transilvaniei, că este o acţiune de PR.
Conform noii grile de salarizare anunțată de Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, Patriarhul Daniel va avea un salariu echivalent cu cel al unui ministru.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat că îl va încuraja pe noul preşedinte american, Donald Trump, să viziteze România.
Șeful PSD Liviu Dragnea îi cere președintelui Iohannis să aibă abordare mai incisivă la nivelul Consiliului European pentru apărarea drepturilor cetățenilor români din Marea Britanie, în contextul Brexit-ului.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că nu este de acord cu declaraţiile senatorului Ioan Deneş cu privire la expunerea în spaţiul public a cuplurilor homosexuale, adăugând că PSD este un partid tolerant şi nu o formaţiune cu atitudini radicale.
Vicepremierul Sevil Shhaideh a informat luni, că solicitările depuse de unităţile administrativ-teritoriale pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală depăşesc suma alocată, fiind vorba despre un total de 12.000 de proiecte care vor fi supuse unui proces de prioritizare.
România are nevoie de o nouă abordare în privinţa fondurilor europene, iar autorităţile vor să se concentreze pe mecanisme de simplificare pentru atragerea acestora, a declarat Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene.
Sorin Grindeanu a declarat că, în ceea ce priveşte numirea şefului Serviciului de Informaţii Externe, este de acord cu opinia liderului PSD, Liviu Dragnea, conform căruia principiul echilibrului politic între cele două servicii a fost unul bun.
Cadrul legal privind investiţiile strategice va fi clarificat, astfel încât faza pre-execuţie a unor proiecte să fie scurtată cât mai mult, a anunţat vineri, la Tulcea, premierul României, Sorin Grindeanu.
Uniunea Europeană are nevoie de un nou model cultural care să răspundă nu numai şocurilor economice şi sociale ale globalizării, dar şi să creeze o viziune dătătoare de speranţă pentru viitor, crede fostul preşedinte Emil Constantinescu.
România va dona Republicii Moldova 96 de microbuze destinate transportului elevilor, donația urmând să fie concretizată în cadrul ședinței în format restrâns a guvernelor celor două țări, care se va desfășura joi, la Piatra Neamț.
Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu consideră că nu există niciun risc pentru majoritatea PSD - ALDE în cazul în care Daniel Constantin ar părăsi partidul.
România a înregistrat a înregistrat cea mai mare creştere lunară a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, 5,1%, în luna ianuarie 2017 comparativ cu luna decembrie 2016, potrivit datelor publicate astăzi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Monica Macovei consideră inacceptabilă presiunea politicienilor asupra justiției după decizia Curții Constituționale privind OUG 13.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.