Preşedintele ANRP, George Băeşu, prezent la Instituţia Prefectului Suceava

Joi, 6 noiembrie, la sediul Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava, a avut loc întâlnirea între preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu şi persoanele care au depus dosare de despăgubire constituite în temeiul legilor fondului funciar, la această întâlnire participând peste 70 de suceveni.

Asigurarea locuinţei, demonstrată cu PAD

Proprietarii pot demonstra că şi-au asigurat casa nu doar cu poliţa de asigurare obligatorie a locuinţelor. Potrivit unei legi, publicate miercuri în Monitorul Oficial, proprietarii vor putea să facă dovada asigurării locuinţelor cu încă un document.

Astra Asigurări, atacată de ASSAI și ACODAREN

Două asociaţii auto, ASSAI şi ACODAREN, susţin că şoferii păgubiţi de clienţi RCA ai Astra Asigurări, cel mai mare asigurător în 2012, primesc de la companie o sumă care reprezintă între 25 şi 40% din costurile reparaţiei autovehiculului avariat.